- Copiii au avut dintotdeauna o mare dorinţă de a fi alături de alţi copii, ca să se joace şi ca să înveţe unul de la celălalt. Ei învaţă în grup tot ce ţine de norme, comportamente şi atitudini sociale, lucruri pe care nu le pot învăţa acasă. Alături de gaşca de copii de la bloc, grupa de copii de la grădiniţă şi apoi clasa de elevi sunt principalele grupuri de apartenenţă ale copiilor. Pentru mulţi copii clasa este singurul loc în care au ocazia să socializeze cu cei de vârsta lor.
- Imediat ce intră în contact cu grupul micuţii vor să devină membri acceptaţi şi valoroşi al acestuia. Ca să fie acceptaţi ei vor prelua atitudinile şi regulile grupului. Ei vor învăţa foarte repede ce au voie şi ce nu au voie să facă, ce comportamente sunt aprobate şi valorizate de ceilalţi şi ce este interzis să faci. Astfel, prin raportare la identitatea de grup ei îşi formează imaginea de sine (îmi place fotbalul pentru că sunt băiat, nu îmi place matematica pentru că nici colegilor mei nu le place şi nu am voie să plâng pentru că ceilalţi vor râde de mine).
- În interiorul grupului copiii încep să îşi consolideze poziţia şi încearcă să aibă un statut cât mai înalt. Astfel, ei fac lucruri care sunt apreciate de ceilalţi copii, chiar dacă sunt interzise de adulţi (de exemplu vor începe să fumeze dacă fumatul este considerat un semn de maturitate). Stima de sine a copiilor se dezvoltă în strânsă legătură cu poziţia din grup şi cu acceptarea celorlalţi.
- Dacă un grup nu este suficient de unit el se va împărţi în sub-grupuri. Fiecare din acestea îşi va forma propriile reguli, uneori opuse faţă de cele ale grupului inițial. În timp diferenţele dintre sub-grupuri cresc şi fiecare din acestea îşi va consolida o identitate proprie (grupul fumătorilor, grupul tocilarilor, grupul celor care nu învaţă, grupul fetelor cochete, etc.) Evident, aceste sub-grupuri nu au un nume al lor, însă membrii acestora se recunosc între ei.
- Simplul motiv că un grup se divide în sub-grupuri (“bisericuţe”) creează o stare de tensiune între acestea, care se poate transforma în ostilitate. În timp, copiilor le este tot mai greu să treacă dintr-un sub-grup în altul, aşa că ei îşi consolidează poziţia în “bisericuţa” în care au rămas şi îşi formează personalitatea în funcţie de normele şi atitudinile acesteia.
Care este rolul educatoarei în grupul de copii?
Chiar dacă nu aparţine grupului de copii, educatoarea este din oficiu liderul formal al acestuia. Acest lucru îi conferă o influenţă majoră asupra clasei ca întreg, astfel:
- Stabileşte normele explicite ale grupului (nu vorbim urât, nu ne batem, ne facem temele, etc.) şi pe cele implicite (venim la şcoală îmbrăcaţi frumos, apreciem copiii care sunt comunicativi, etc.)
- Poate modifica anumite norme ale grupului pe care le consideră nocive (creează o atitudine negativă faţă de fumat, descurajează minciunile, etc).
- Creează coeziunea grupului sau dimpotrivă împarte grupul pe “bisericuţe” (cei buni/slabi la învăţătură, cei cuminí/cei obraznici, etc).
- Formează o identitate puternică a grupului (noi suntem clasa cea mai bună/slabă din şcoală) sau una difuză.
- Contribuie la integrarea sau marginalizarea anumitor copii în grup.
- Determină atitudinea faţă de actul de a învăţa: fie îi motivează pe toţi copiii să înveţe, fie îi motivează numai pe unii şi pe ceilalţi îi cataloghează ca fiind slabi la învăţătură.
- Poate forma în grup anumite valori precum toleranţa, respectul, oferirea de ajutor între copii.
- Determină o atitudine de cooperare sau de conflict între copii.
Evident, puterea educatoarei sau asupra clasei nu este nelimitată. Atitudinile despre şcoală din familie şi din comunitate influenţează şi ele ce se întâmplă în clasa de copii. Totuşi, cu efort, educatoarea poate estompa influenţele negative din exterior şi poate crea un colectiv unit şi cu valori puternice.
Un copil integrat într-un astfel de colectiv va prelua şi va interioriza norme şi valori pozitive. El le va integra în structura lui de personalitate şi le va manifesta şi mai târziu în viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu